Cri-Cri

Posts Tagged ‘D&G

Se întâmpla prin octombrie, în metrou. Stăteam pe scaun. Un “domn” în faţa mea, în picioare, se ţinea de bară, la vreo doi paşi laterali în dreapta mea. Nu avea cum să îmi vadă privirea, deoarece pe cap aveam această pălărioară.

Mister se uită intens în direcţia mea. Eu la el. Repet, el nu mă vedea. Cu ‘jeak înkeiată’ îşi îmfoaie penele şi o descheie uşor. De prea mult cald, bineînţeles. Se deschid uşile la Izvor, se mai eliberează un pic, nenea se mută mai la stânga. Adică mai către mine. Se închid uşile, “urmează staţia Piaţa Unirii cu peronul pe partea stângă”. Nenea vine şi mai la stânga. Moment în care s-a întâmplat ceva absolut dumnezeiesc: “domnul” se mai îmfoaie încă o dată în pene, dar de data asta ca să i se ridice puloverul peste… peste… peste curea, măi oameni buni, peste curea… Nu prea reuşeşte, aşa că îl ajută timid cu mâna. Şi se mută şi mai la stânga.

Iar eu nu am putut să pierd momentul şi l-am imortalizat. Vedeţi mai jos. Vorba lui africanjungle, ăsta are drept de vot…

Curea

P.S.: Vedeţi că stă şi puţin pe spate, aşa, ca nu cumva să îi cadă din nou puloverul peste curea…