Cri-Cri

Să rămânem în avion

Posted on: 14/07/2010

Încerc să îmi recapăt respectul vizavi de ceea ce scriu și renunt rapid. Mac-ul are un defect: daca vrei sa scrii pă românește, sanse sa folosesti diacritice sunt putine. In fine, nu mai insist pe subiect. Scriu “americaneste” si gata.

Ziceam “sa ramanem in avion”. Daca data trecuta am ajuns la concluzia ca lumea e mica, acum vreau sa pornesc de la ipoteza asta. E a doua oara intr-un an cand mi se intampla sa cunosc o persoana, sa legam o conversatie eleganta, iar pana la sfarsitul discutiei sa nu aflu nici macar numele omului. Incepe sa devina frustrant…

Nu mai devreme de miercurea trecuta m-am intors in Bucuresti. Din nou, orasul de “cotitura” a fost Amsterdam. Aveam locul 16A, iar pe 16C statea un domn la vreo 40 de ani. Mi-am scos laptopul, mi-am pus castile in urechi si da-i cu teza de master. Acum, ca tot ma tinuse bateria pe ruta Oslo-Amsterdam, dupa o ora si un pic pe ruta Amsterdam – Bucuresti m-a lasat. L-am pus frumusel in ghiozdan si am inceput sa ma simt plictisita, adormita, dar in acelasi timp si nerabdatoare si entuziasta. Abia asteptam sa aterizez in Bucuresti.

Dar dupa vreo 10 minute am inceput o conversatie cu domnul 16C. In contradictoriu. Incerca sa imi explice ca domnisoarele de varsta mea aleg sa mearga in strainatate ca sa caute baieti cu bani. Imi recomanda sa nu stau nici eu pe ganduri, ca deh, e greu in Romania in ziua de azi. Si sa nu mai incerc sa il conving ca eu incerc sa fac cariera: el stie ca odata ce gasesc un norvegian o sa fiu ca toate celelalte romance…

Trist. Domnul era capitan de vas si se intorcea din Peru, dupa un zbor de aproape 13 ore. Nu mi-a zis cum il cheama, decat ca e din Constanta, are nevasta si copii de 10-12 ani, isi iubeste tara, dar e constient ca in Romania nu prea sunt sanse sa reusesti. Si uite-asa ne-am povestit viata. Intr-un final, am dat-o in literatura si poezii. Iar in timp ce coboram din avion mi-a recomandat Ion Miloș, “O alta lume am visat”. Am ramas impreuna pana cand ne-am ridicat bagajele. S-a oferit chiar sa ma (de fapt sa ne) duca pana la intrarea in Bucuresti, ca sa nu mai platim asa de mult pe taxi. Nu a mai fost nevoie, pentru ca m-am intalnit cu o prietena. Dar ne-am despartit amical, am dat mana si cu un zambet larg ne-am spus “Incantat/-a de cunostita, mult succes!” Au revoir…

Astazi mi-a trecut prin cap sa caut volumul de poezii. Mai si cat de profund poate sa fie acest Ion Milos… Ori am citit prea putina poezie la viata mea, ori tipul e de-a dreptul genial. Putin cam pesimist pentru gusturile mele, dar infricosator de realist. Iar acum incerc sa dau de Mr. 16C ca sa ii spun cat de mult imi plac poeziile… Cum?… Nu stiu inca, ma bazez pe ipoteza ca lumea e mica…

There you go, a sample (cum ar zice econometricienii):

“SATUL MEU NATAL

Se stinge viața în satul meu natal
Tinerețea a plecat peste hotare
Bătrânețea se retrage în cimitire
Copiii abia de mai vorbesc limba lor română.
Amintirile plâng în casele goale
Oglinzile ruginite nu-mi mai recunosc fața
Pustietatea urlă în turnul bisericii în ruină
Clopotele bat a dor și a jale
Eternitatea nu mai trăiește în satul meu natal.”

Cred ca toata lumea si-a recunoscut satul/orasul natal in randurile de mai sus… al meu cu siguranta e acolo.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: